CASAOPSNAJ

Operator de date cu caracter personal - Notificare ANSPDCP Nr. 3747/2007        

 

 

Prima pagina
P.N.S. - PROGRAMUL NAȚIONAL DE BOLI CARDIOVASCULARE

PROGRAMUL NAȚIONAL DE BOLI CARDIOVASCULARE

      Înapoi la pagina P.N.S.

Obiective:

  • Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare prin:
    • Proceduri de cardiologie intervenţională;
    • Proceduri de chirurgie cardiovasculară;
    • Proceduri de chirurgie vasculară;
    • Proceduri de cardiologie intervenţională pentru malformaţiile cardiace.

Activități:

  • Tratamentul bolnavilor cu stenoze arteriale severe prin proceduri de dilatare percutană în raport cu profilul clinic şi aspectul morfofuncţional;
  • Tratamentul bolnavilor cu aritmii rezistente la tratament convenţional prin proceduri de electrofiziologie;
  • Tratamentul bolnavilor cu bradiaritmii severe prin implantare de stimulatoare cardiace de diverse tipuri, în raport cu profilul clinic şi electrofiziologic al aritmiei şi cu starea clinică a bolnavului;
  • Tratamentul bolnavilor cu aritmii complexe prin proceduri de ablaţie;
  • Tratamentul bolnavilor cu insuficienţă cardiacă, durată crescută a complexului QRS pe electrocardiogramă şi fracţie de ejecţie < 35% prin implantarea de dispozitive de resincronizare cardiacă severă;
  • Tratamentul bolnavilor cu patologie cardiovasculară şi indicaţie chirurgicală prin proceduri de chirurgie cardiovasculară (adulţi şi copii);
  • Tratamentul bolnavilor cu stenoze aortice, declaraţi inoperabili sau cu risc chirurgical foarte mare, prin tehnici transcateter;
  • Tratamentul bolnavilor cu insuficienţă cardiacă în stadiul terminal prin asistare mecanică a circulaţiei pe termen lung;
  • Tratamentul bolnavilor cu patologie vasculară şi indicaţie chirurgicală prin proceduri de chirurgie vasculară; l) tratamentul malformaţiilor cardiace congenitale prin proceduri de cardiologie intervenţională;
  • Tratamentul bolnavilor cu insuficienţă mitrală severă, declaraţi inoperabili sau cu risc chirurgical foarte mare, prin tehnici transcateter;
  • Tratamentul bolnavilor cu insuficienţă tricuspidiană severă, declaraţi inoperabili sau cu risc chirurgical foarte mare, prin tehnici transcateter;
  • Tratamentul bolnavilor cu valvulopatii pulmonare severe, declaraţi inoperabili sau cu risc chirurgical foarte mare, prin tehnici transcateter.

Criterii de eligibilitate:

  1. Pentru proceduri de dilatare percutană a stenozelor arteriale: bolnavi cu stenoze arteriale severe cu indicaţie de dilatare percutană;
  2. Pentru proceduri de electrofiziologie: bolnavi cu aritmii rezistente la tratamentul convenţional;
  3. Pentru implantare de stimulatoare cardiace: bolnavi cu bradiaritmii severe, cu indicaţii de implantare de stimulatoare cardiace;
  4. Pentru tratamentul prin proceduri de ablaţie al bolnavilor cu fibrilaţie atrială, tahicardie atrială focală, flutter atrial atipic, extrasistole atriale şi ventriculare, tahicardii ventriculare sau alte aritmii la care metodele de ablaţie convenţionale nu au fost eficace ori sunt considerate riscante. Ablaţia este indicată la aceşti bolnavi când tratamentul medicamentos sau prin alte mijloace nu a fost eficace, nu este tolerat ori nu este acceptabil de prima intenţie conform ghidurilor actuale;
  5. Pentru implantare de defibrilatoare interne: bolnavi cu aritmii ventriculare maligne rezistente la tratament convenţional; bolnavi cu risc crescut de moarte subită;
  6. Pentru implantare de dispozitive de resincronizare cardiacă: bolnavi cu insuficienţă cardiacă, durată crescută a complexului QRS pe electrocardiogramă şi fracţie de ejecţie < 35%;
  7. Pentru proceduri de chirurgie cardiovasculară: bolnavi cu boli cardiovasculare cu indicaţie chirurgicală fără contraindicaţii majore;
  8. Pentru tratamentul prin tehnici hibride: bolnavi cu anevrisme aortice cu acces vascular iliac sau femural adecvat, cu margine liberă nonanevrismală de cel puţin 1 cm de emergenţa arterelor renale şi un diametru vascular cu 10-20% mai mic decât stentul disponibil de a fi implantat, cu anatomie favorabilă tratamentului endovascular (diametru peste 5 cm, diametru de 4 - 5 cm, dar care a crescut cu > 0,5 cm în ultimele 6 luni, diametru mai mare decât dublul calibrului aortei infrarenale, angulaţie mai mică a coletului anevrismal de 60°, diametru iliac > 7 mm sau care să permită introducerea unei teci de 19F, angulaţii ale arterelor iliace < 120°);
  9. Pentru tratamentul prin tehnici transcateter: bolnavi cu stenoză aortică strânsă simptomatică, declaraţi inoperabili sau cu risc chirurgical mare, conform analizei din partea echipei medico-chirurgicale şi la care se consideră că se va putea îmbunătăţi calitatea vieţii, iar speranţa de viaţă va fi > 1 an după efectuarea procedurii;
  10. Pentru tratamentul prin asistare mecanică a circulaţiei pe termen lung: bolnavi cu insuficienţă cardiacă în stadiul terminal:
    • Bolnavi ce au contraindicaţii pentru transplantul cardiac sau ca terapie de aşteptare "bridge to therapy" pentru transplant;
    • Bolnavi cu simptome severe şi cu IC refractară la terapia convenţională ce devin dependenţi de terapia cu inotrope pozitive/vasopresoare > 14 zile sau dependenţi de BCIA > 7 zile şi care au o scădere semnificativă a funcţiei sistolice (FE VS < 25%);
    • Bolnavi la care VO2 < 14 ml/kg/min sau mai puţin de 50% din valoarea standardizată în funcţie de vârstă, sex şi greutate;
    • Bolnavi la care indexul cardiac este < 2 l/min/m2, în ciuda terapiei concomitente cu substanţe inotrope pozitive;
  11. Pentru proceduri de chirurgie vasculară: bolnavi cu afecţiuni vasculare cu indicaţie chirurgicală fără contraindicaţii majore;
  12. Pentru proceduri de cardiologie intervenţională în tratamentul malformaţiilor cardiace congenitale: bolnavi cu malformaţii congenitale ale adultului sau copilului, care pot fi rezolvate prin proceduri de cardiologie intervenţională.
  13. Bolnavi cu insuficienţă mitrală* severă simptomatică, declaraţi inoperabili sau cu risc chirurgical foarte mare, la care se consideră că speranţa de viaţă va fi > 1 an după efectuarea procedurii.

    *Gradul de severitate al regurgitării mitrale este stabilit conform criteriilor ecocardiografice din ghidul ESC/EACTS 2021 de valvulopatii. Recomandările ghidului ESC/EACTS din 2021 privind intervenţiile percutane valvulare sunt:

    Insuficienţa mitrală severă primară:

    • Clasa IIb nivel B: Intervenţia valvulară percutanată (transcateter) «edge-to-edge» poate fi considerată la pacienţii simptomatici cu regurgitare mitrală primară severă, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate ecocardiografică, stabiliţi de către «Heart Team» ca neeligibili pentru chirurgie sau cu risc foarte mare şi la care procedura percutană nu se consideră inutilă/depăşită ca indicaţie;

    Insuficienţa mitrală severă secundară:

    • Clasa IIa nivel C: Intervenţia valvulară percutană (transcateter) «edge-to-edge» este indicată la pacienţii cu insuficienţă mitrală severă, simptomatici, cu afectare coronariană şi/sau valvulară aortică, la care «Heart Team» a decis că intervenţia chirurgicală nu este posibilă sau cu risc chirurgical foarte mare şi care vor fi trataţi complet intervenţional (prin PCI şi/sau TAVI);
    • Clasa IIa nivel B: Intervenţia valvulară percutanată (transcateter) «edge-to-edge» poate fi considerată la pacienţii simptomatici cu regurgitare mitrală severă, fără afectare coronariană, neeligibili pentru chirurgie şi care îndeplinesc criteriile de posibil răspuns la tratament;
    • Clasa IIb nivel C: Intervenţia valvulară percutanată (transcateter) «edge-to-edge» poate fi considerată la pacienţi simptomatici cu regurgitare mitrală severă, fără afectare coronariană, neeligibili pentru chirurgie şi care nu îndeplinesc criteriile de posibil răspuns la tratament, selectaţi de «Heart Team», după excluderea posibilităţii de dispozitiv de susţinere ventriculară sau de transplant cardiac.

  14. Bolnavi cu insuficienţă tricuspidiană** severă simptomatică, declaraţi inoperabili sau cu risc chirurgical foarte mare, la care se consideră că speranţa de viaţă va fi > 1 an după efectuarea procedurii;

    * *Gradul de severitate al regurgitării tricuspidiene este stabilit conform criteriilor ecocardiografice din ghidul ESC/EACTS 2021 de valvulopatii. Recomandările ghidului ESC/EACTS din 2021 privind intervenţiile percutane valvulare sunt:

    Insuficienţă tricuspidiană severă primară fără indicaţie de tratament percutan.

    Insuficienţă tricuspidiană severă secundară:

    • Clasa IIa nivel C: Intervenţia valvulară percutană poate fi considerată la pacienţii cu insuficienţă tricuspidiană secundară severă, simptomatici, declaraţi de către «Heart Team» ca neoperabili, în centre cu expertiză în domeniul valvular şi cu experienţă în tratamentul patologiei tricuspidiene.

  15. Bolnavi cu valvulopatii pulmonare severe***, declaraţi inoperabili sau cu risc chirurgical foarte mare, la care se consideră că speranţa de viaţă va fi > 1 an după efectuarea procedurii.

    * * *Gradul de severitate al valvulopatiilor pulmonare este stabilit conform criteriilor ecocardiografice din ghidul ESC/EACTS 2020 de boli cardiace congenitale. Recomandările ghidului ESC/EACTS din 2020 privind intervenţiile percutane în bolile valvei pulmonare sunt:

    • Clasa I nivel C: Intervenţia percutană valvulară (prin dilatare cu balon sau implantare de proteză) poate fi luată în considerare la pacienţii cu stenoză valvulară pulmonară severă nondisplazică, fără alte leziuni asociate cu indicaţie de corecţie chirurgicală, la pacienţii simptomatici, cu anatomie fezabilă, declaraţi de către «Heart Team» ca neoperabili, în centre cu expertiză în domeniul valvular şi cu experienţă în tratamentul patologiei pulmonare;
    • Clasa IIa nivel C: Intervenţia percutană valvulară (prin dilatare cu balon sau implantare de proteză) poate fi luată în considerare la pacienţii cu stenoză valvulară pulmonară severă nondisplazică, fără alte leziuni asociate cu indicaţie de corecţie chirurgicală, la pacienţii asimptomatici, cu anatomie fezabilă, declaraţi de către «Heart Team» ca neoperabili, în centre cu expertiză în domeniul valvular şi cu experienţă în tratamentul patologiei pulmonare, pacienţi care îndeplinesc cel puţin unul dintre următoarele criterii:
      1. Scăderea capacităţii de efort;
      2. Dilataţia progresivă a ventriculului drept (> 80 ml/m2);
      3. Creşterea regurgitării tricuspidiene la cel puţin moderată;
      4. Disfuncţia sistolică progresivă a ventriculului drept;
      5. Creşterea presiunii sistolice intraventriculare la mai mult de 80 mmHg.
    • Clasa I nivel C: În cazul pacienţilor după operaţiile pentru tetralogia Fallot fără tract de ejecţie nativ al ventriculului drept, implantarea valvei pulmonare transcateter este de preferat dacă anatomia este fezabilă;

Natura cheltuielilor programului:

  • Cheltuieli pentru dispozitive medicale şi materiale sanitare specifice tratamentului prin procedeele specifice.

Unități care derulează programul:

  1. Proceduri de dilatare percutană a stenozelor arteriale:
    • Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”;
    • Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".
  2. Proceduri de electrofiziologie a aritmiilor:
    • Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
  3. Implantare de stimulatoare cardiace:
    • Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”;
    • Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".
  4. Proceduri de ablaţie:
    • Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
  5. Implantare de defibrilatoare interne:
    • Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”;
    • Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".
  6. Resincronizare cardiacă în insuficienţa cardiacă severă:
    • Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”;
    • Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".
  7. Proceduri de chirurgie cardiovasculară adulţi:
    • Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”;
    • Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".
  8. Proceduri prin tehnici hibride:
    • Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”;
    • Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".
  9. Proceduri prin asistare mecanică a circulaţiei pe termen lung:
    • Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".
  10. Proceduri de chirurgie vasculară:
    • Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”;
    • Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".
  11. Proceduri de cardiologie intervenţională în tratamentul adulţilor cu malformaţii cardiace congenitale:
    • Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”;
    • Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu".

 


Relații publice
email: relatii.publice@aopsnaj.ro

 Telefon:

021.20.24.664

 Program cu Publicul
 

Carduri Europene și
Formulare Europene

 email:   card@aopsnaj.ro

 Telefon:

021.20.24.606
021.20.24.605

 Program cu Publicul
 

Evidență Asigurați și Carduri Naționale de Sănătate

 - Precizari - Card National

 - Transmitere cereri duplicat:

 email:

cardnational@aopsnaj.ro evidenta@aopsnaj.ro

 Telefon:

021.20.24.504
021.20.24.681
021.20.24.682


 - Deblocare card national:

 email:

deblocare.carduri@aopsnaj.ro

 Telefon:

021.20.24.543
021.20.24.673

 Program cu Publicul
 

Helpdesk SIUI

Serviciul Helpdesk asigura asistenta tehnica pentru furnizorii de servicii medicale in contract cu CASAOPSNAJ.

Luni - Vineri
08:30-17:00

email:

helpdesk@aopsnaj.ro

Telefon:

021.20.24.638
021.20.24.687

Suport tehnic Corona Forms

Formular solicitare suport CNAS.

Legaturi utile
   
   


   


Nota privind prelucrarea datelor personale


Tel verde SOLVIT:
0800 672 507
Despre SOLVIT
Cum functioneaza SOLVIT


Ultima modificare : 09 Ianuarie 2024

(C) 2006-2007 CASAOPSNAJ - Pagina optimizata pentru Firefox ,Opera Browser
iPiNOW! Server 252b, Professional Edition, Powered by www.Panthera.ro

SEO