CASAOPSNAJ

Inregistrare utilizator nou   -   ?      CUI Parola

24 Aprilie, 2024
Operator de date cu caracter personal - Notificare ANSPDCP Nr. 3747/2007        

 

 

Prima pagina
Cardul Național de Sănătate

Cardul Național de Sănătate

Informații utile

VALABILITATE ADEVERINȚĂ ÎNLOCUITOARE CARD NAȚIONAL DUPLICAT

     Începând cu 05.04.2024, în urma modificării Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 98/2015 și a actualizărilor sistemelor informatice noile adeverințe de înlocuire a cardului național duplicat vor avea valabilitate extinsă - “până la data emiterii cardului duplicat”.
     Adeverințele emise până la 04.04.2024 își păstrează valabilitatea până la data prevăzută în acestea.
     Adeverințele emise până la 04.04.2024 a căror valabilitate este de 60 zile vor fi înlocuite cu o adeverință de înlocuire a cardului național duplicat cu valabilitate “până la data emiterii cardului duplicat” la cererea asiguratului efectuată cu 3 zile lucrătoare înainte de expirarea celor 60 zile și va fi datată cu ziua imediat următoare expirării celei de 60 zile.
     Asigurații care au primit cel puțin o adeverință înlocuitoare nu vor mai achita contravaloarea cardului pentru adeverință cu valabilitate extinsă.
     Asigurații care solicită pentru prima dată eliberarea cardului duplicat și adeverința înlocuitoare a acestuia, vor respecta procedura detaliată mai jos la “PRECIZĂRI Privind primirea, utilizarea Cardului Național de Sănătate și pentru solicitarea de emitere / înlocuire a acestuia.”


09.04.2024


ANUNȚ MODIFICARE PREȚ DUPLICAT CARD NAȚIONAL DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

     Prețul cardului național duplicat se modifică la 13,69 lei (11,50 lei + TVA).


28.04.2023



În atenția furnizorilor de servicii medicale și a asiguraților care utilizează carduri naționale de sănătate
INFORMARE

       Cardurile de sănătate care, la citirea informațiilor stocate electronic pe chip, prezintă 0000000000000 în loc de CNP - NU SUNT DEFECTE.
       Pe toate cardurile sunt tipărite doar:
              - Numele,
              - Prenumele,
              - Codul de asigurat (CID),
              - Nr. de document și
              - data expirării.
      Nu este tipărit CNP-ul.

       Din 2012, în sistemul informatic al CNAS (SIUI) a fost introdus CID - ul (Codul de asigurat) care a fost proiectat astfel încat să fie compatibil cu codurile de asigurat folosite în statele U.E. și urmează să inlocuiască, progresiv, CNP-ul ca element de identificare a asiguraților.
       Pe rețetele electronice deja nu se regăsește decât CID-ul, pe cardurile naționale de sănătate nu este tipărit decât codul de asigurat (CID) și - începand cu ultimele loturi de carduri tipărite și la toate care vor urma, CNP-ul a fost înlocuit cu 0000000000000 în informația stocată electronic pe chip.
       În consecință furnizorii de servicii medicale NU TREBUIE SĂ REFUZE efectuarea serviciilor medicale asiguraților care, pe cardul electronic au 0000000000000 în loc de CNP.
       De asemenea au obligația de a solicita furnizorilor programelor informatice să le adapteze astfel încât identificarea asiguraților să se facă folosind CID-ul nu CNP-ul.




PRECIZĂRI
Privind primirea, utilizarea Cardului Național de Sănătate și pentru solicitarea de emitere / înlocuire a acestuia.

CARD NEEMIS

  • Cardurile naționale se emit din oficiu, pentru persoanele care împlinesc vârsta de 18 ani și/sau cele care dobândesc calitatea de asigurat, prin extrageri periodice din registrul național de evidență al asiguraților.
  • Actele normative nu prevăd un termen de emitere a cardului național față de data împlinirii vârstei de 18 ani și/sau cea a înregistrării în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
  • Nu se fac demersuri de către asigurați (nu se depun cereri) pentru tipărirea cardului; asigurații aflați în această situație așteaptă sosirea cardului prin poșta și, până la intrarea în posesia cardului, beneficiază de servicii medicale în baza calității de asigurat, urmare verificării efectuate de către furnizori a calității de asigurat sau a existenței cardului de asigurări de sănătate fie folosind aplicația informatică utilizată fie verificând aceste informații pe portalul CNAS (cnas.ro verificare-asigurati).
    Neemiterea cardului nu aduce atingere dreptului asiguratului de acces la pachetul de servicii de baza.
  • Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România sunt, după caz:… adeverința de asigurat eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul, numai în situația în care cardul național de asigurări de sănătate nu a fost emis și doar dacă în urma accesării de către furnizori a instrumentului electronic (PIAS) nu se poate face dovada calității de asigurat.
    În conformitate cu prevederile legale - casele de asigurări de sănătate, precum și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale aflați în relații contractuale cu acestea nu pot solicita persoanelor asigurate alte documente decat cele prevazute in normele metodologice.

CARD DUPLICAT

Se emite card duplicat în cazul pierderii, furtului sau deteriorării cardului național emis inițial, în cazul modificării datelor personale de identificare ulterior datei de emitere a cardului național emis inițial și în alte situații justificate.

  • Acte necesare:
  • Actele necesare pentru emiterea cardului duplicat se transmit la CASAOPSNAJ :
    • Prin poșta, la adresa: str. Popa Savu, nr. 45, Sector 1, București, cod postal: 011434
                sau
    • Prin email:           sau
    • Prin fax:
      • 021.20.24.604
      • 021.20.24.699
  • Detalii privind plata contravalorii cardului duplicat (13,69 lei):
    • pentru urgente - la sediul CASAOSPNAJ sau prin mandat postal.
    • prin Ordin de Plată:
      Detaliile necesare pentru completarea documentelor de plată sunt cele de mai jos.
      Pe documentul de plată trebuie să se regăsească destinația plății (vezi "Explicația" de mai jos).
      • Beficiar: C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.;
      • C.U.I.: 11445659
      • Cont: RO28TREZ7005005XXX000145
      • Banca: A. T. C. P -MB
      • Suma: 13,69 lei (Noul preț stabilit cf. Convenției încheiate între CNAS și CNIN SA în mai 2023 pentru tipărirea cardurilor naționale de sănătate. Acest preț NU include cheltuieli de transport)
      • Explicație: CNP: .........., Titular card:: ....(nume și prenume)... , Motiv: Reemitere card sănătate

    După validarea plăţii se modifică starea cardului şi se eliberează o adeverinţă înlocuitoare a cardului de sănătate, urmând ca noul card să fie primit prin intermediul operatorului de servicii poştale (Poşta Română).

    REFUZ UTILIZARE CARD

    • Cerere de eliberare a adeverinței de asigurat valabilă 3 luni - se depune de către asigurații care refuza in mod expres, din motive religioase sau de conștiință, utilizarea cardului național de asigurări de sănătate.
    • Cerere eliberare a adeverintei de asigurat valabila 3 luni se transmite la CASAOPSNAJ:
      • Prin poșta, la adresa: str. Popa Savu, nr. 45, Sector 1, București, cod postal: 011434
                  sau
      • Prin email:           sau
      • Prin fax:
        • 021.20.24.604
        • 021.20.24.699
    • Cardul se depune, odată cu prima solicitare la casa de asigurări.


În atenția furnizorilor de medicamente
INFORMARE

     Cu adresa P8175/03.09.2015, avand in vedere necesitatea aplicarii unitare a prevederilor legale referitoare la eliberarea prescriptiilor medicale de catre societatile farmaceutice aflate in relatie contractuala cu casele de asigurari de sănătate, Casa Naționala de Sănătate, face precizari privind modalitatile de eliberare a prescriptiilor medicale electronice.

(Citeste precizarile)
04.09.2015


În atenția furnizorilor de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale
INFORMARE

     In Monitorul oficial nr. 649/27.08.2015 a fost publicat ordinul comun al Minsterului Sanatatii si al Casei Naționale de Sănătate nr. 1032/564/2015 privind modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Hotararii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii si a Contractului-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurari sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Naționale de Asigurari de Sănătate nr. 388/186/2015.
    Ordinul 1032/564/2015 aduce urmatoarele modificari la HG400/2014 (pe scurt).
  • la Anexa 47 se modifica continutul articolului 13.
    Noul contiut precizeaza faptul ca la acordarea serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale pentru asiguratii care executa o pedeapsa privativa de libertate sau se afla in aresta preventiv si pentru cei care se afla in executarea masurilor prevazute la art.109 si 110/Legea 286/2009 (Codul penal) - NU este necesara utilizarea Cardului național de asugurari de sănătate
  • la Anexa 47 se adauga articolul 14 care prevede ca:
    Pentru persoanele cu tulburari psihice prevazute in Legea 487/2012, republicata, care au desemnat reprezentant legal, acordarea serviciilor medicale se face prin utilizarea cardului național de asigurari de sănătate al reprezentantului legal. Acesta trebuie sa prezinte, obligatoriu, documentul prin care a fost desemnat reprezentant legal in vederea inregistrarii acestuia in evidentele proprii ale furnizorului de servicii medicale.

( Citeste Ordinul )
01.09.2015


COMUNICAT
al C.N.A.S. privind asiguratii care nu pot prezenta sau utiliza Cardul Național de Sănătate.

     Principala preocupare a CNAS este de a garanta accesul la servicii medicale pentru toate persoanele asigurate. In acest sens, au fost semnate doua acte normative, Ordinul Ministrului Sanatatii si al Presedintelui CNAS nr. 557/246/2015 si Ordinul Presedintelui CNAS nr.248/2015 care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sănătate.
     Conform acestor acte normative, asiguratii care nu pot prezenta sau utiliza cardul național de sănătate vor beneficia de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale incepand cu data de 1 mai 2015.

( citeste tot comunicatul )
30.04.2015


COMUNICAT
Reglementari privind utilizarea cardului național de sănătate incepand cu data de 1 mai 2015

     Normele metodologice de aplicare a contractului cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015, contin reglementari privind modul in care va fi utilizat cardul național de sănătate.
     Furnizarea serviciilor medicale prevazute in pachetul de baza se face pentru persoanele asigurate.
     Dupa data de 1 mai 2015, pentru dovedirea calitatii de asigurat se poate utiliza dupa caz, unul din urmatoarele documente:
  • cardul național;
  • adeverinta de asigurat cu o valabilitate de 3 luni, eliberata la solicitarea asiguratului de catre casa de asigurari de sănătate la care este luat in evidenta pentru persoanele care refuza in mod expres, din motive religioase sau de constiinta, primirea cardului național;
  • adeverinta de inlocuire a cardului național pentru situatiile in care se solicita emiterea cardului duplicat (pentru inlocuirea cardurilor defecte, cu date eronate).
  • documentul rezultat prin accesarea de catre furnizorii aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sănătate a instrumentului electronic pus la dispozitie de CNAS pana la data la care asiguratul intra in posesia cardului național;

( citeste tot comunicatul )
30.04.2015


PRECIZĂRI
PRIVIND MODALITATEA DE ACORDARE A SERVICIILOR MEDICALE

     Cardul național este parte componenta a sistemului național al cardului de asigurări sociale de sănătate din cadrul platformei informatice din asigurarile de sănătate.
     În sistemul de asigurări sociale de sănătate se utilizeaza cardul național de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card național, de către asigurați și furnizorii de servicii medicale, medicamente și, după caz, de furnizorii de dispozitive medicale.

( citește tot comunicatul )
30.04.2015


 


Relații publice
email: relatii.publice@aopsnaj.ro

 Telefon:

021.20.24.664

 Program cu Publicul
 

Carduri Europene și
Formulare Europene

 email:   card@aopsnaj.ro

 Telefon:

021.20.24.606
021.20.24.605

 Program cu Publicul
 

Evidență Asigurați și Carduri Naționale de Sănătate

 - Precizari - Card National

 - Transmitere cereri duplicat:

 email:

cardnational@aopsnaj.ro evidenta@aopsnaj.ro

 Telefon:

021.20.24.504
021.20.24.681
021.20.24.682


 - Deblocare card national:

 email:

deblocare.carduri@aopsnaj.ro

 Telefon:

021.20.24.543
021.20.24.673

 Program cu Publicul
 

Helpdesk SIUI

Serviciul Helpdesk asigura asistenta tehnica pentru furnizorii de servicii medicale in contract cu CASAOPSNAJ.

Luni - Vineri
08:30-17:00

email:

helpdesk@aopsnaj.ro

Telefon:

021.20.24.638
021.20.24.687

Suport tehnic Corona Forms

Formular solicitare suport CNAS.

Legaturi utile
   
   


   


Nota privind prelucrarea datelor personale


Tel verde SOLVIT:
0800 672 507
Despre SOLVIT
Cum functioneaza SOLVIT


Ultima modificare : 09 Ianuarie 2024

(C) 2006-2007 CASAOPSNAJ - Pagina optimizata pentru Firefox ,Opera Browser
iPiNOW! Server 252b, Professional Edition, Powered by www.Panthera.ro

SEO